maturitate emoțională&dating in your 20s

Hi there, Daria pe fir.

Am să fiu sinceră și am să vă spun că evenimentele din ultima perioadă m-au făcut să scriu acest articol (deși v-aș minți dacă v-aș spune că până acum era altfel – o să vedeți la ce mă refer).

E 21 decembrie, sunt în tren spre casă și bănuiesc că așa e și majoritatea dintre voi în perioada asta, că vine Crăciunul totuși, nu? Și odată cu Crăciunul revin și vizitele la rudele alea pe care le vezi doar o dată în an, zâmbetele pe care le oferi din complezență și inevitabilele întrebări de care toți ne-am săturat: ”Cum stai cu dragostea?”, ”Cum, tu nu ai pe nimeni?” și altele de genul.

Păi hai să vedem puțin cum stăm cu dating-ul in our 20s.

Vă zic eu – prost, stăm foarte prost. Și am atâtea exemple încât cred că aș putea scrie 5 pagini și tot să nu mă opresc.

Vorbim în primul rând de frica de atașament. Majoritatea vrea să se distreze, să aibă un loc călduț la care să se întoarcă de fiecare dată când au nevoie, dar fără să aibă totuși responsabilitățile unei relații. De cele mai multe ori, în spate există o traumă emoțională peste care persoana respectivă nu a trecut – mai exact, fosta relație, ”ex-ul” pentru care încă suferă. Problema în toată situația asta nu e faptul că suferă după fosta, problema e că nu știe să își comunice sentimentele, nu își ia timp de gândire cu propria persoană să vadă ce vrea și uite așa se implică cu alți oameni pe care, în final, îi rănește.

It’s such a shame când te gândești că atât de multe ”situationship-uri” (ca să intru-n rând cu lumea) ar putea fi gestionate așa frumos și așa matur, eventual fără ca cineva să ajungă o epavă emoțională pentru că a investit mai mult, numai prin simpla comunicare. Dar cum să comunici și să empatizezi cu cealaltă persoană când tu nu te cunoști pe tine și nu știi ce vrei?

Psihologii spun că a te cunoaște pe tine, atât din interior (perspectivă subiectivă), cât și din exterior, să înțelegi cum te percep oamenii din jur (perspectivă obiectivă) reprezintă un semn de maturitate emoțională. Contează să știi ”ce poți aduce la masă”, contează să îți cunoști atât calitățile, cât și defectele, contează să fii conștient de traumele pe care le-ai avut și să știi să le gestionezi fără a le proiecta asupra celor din jur, contează să știi ce vrei ca să îți poți face punctul de vedere clar de la început – pe scurt, să nu lași loc de interpretări.

Un alt semn de maturitate emoțională îl reprezintă încrederea de sine. E important să îți cunoști atuurile, cum spuneam mai sus, și să știi să le folosești în avantajul tău. E important să fii în relații bune cu tine și, în același timp, să îți asumi cine ești. Asumarea e o calitate destul de rar întâlnită astăzi (Note: Dacă predicați despre asumare, dar în cazul în care cineva vă confruntă în legătură cu ce ați zis și primul impuls e să intrați în defensivă și eventual să fiți ambiguu, îmi pare rău să vă zic, dar nu sunteți asumați).

O persoană asumată e și o persoană hotărâtă. O persoană asumată știe ce vrea, știe ce oferă, prin urmare nu acceptă mai puțin de atât. Sau nu ar trebui cel puțin. Suntem mulți care ne-am trezit după 2-3 luni și ne-am întrebat ”Cum i-am permis să mă trateze așa”. Ei bine, am să vă scriu un citat (pe care am zis că mi-l voi tatua la un moment dat ca reminder) care pe mine mă trezește de multe ori:

”Empathy without limits is self destruction.”

Și chiar așa e. E o binecuvântare și un blestem să fii empatic. De ce? Pentru că înțelegi trecutul, înțelegi traumele și parcă nu poți să te superi atât de tare pe omul ăla. I mean, nici nu mă mai supăr pe băieții indisponibili emoțional când îmi spun că au fost înșelați, mă supăr pe fetele care i-au rănit. Dar vedeți?

This is how you get hurt.

Când ești prea înțelegător, când prea le cauți scuze tuturor. Da, nu invalidează nimeni traumele prin care ai trecut, însă atâta decență să ai în tine cât să îmi spui de la început dacă vrei numai să te distrezi prin pat sau chiar întrevezi o posibilă relație în viitor. Căci dacă nu suntem pe aceeași lungime de undă, ne pierdem reciproc timpul, mai ales dacă ești cazul unei persoane care își dorește o relație frumoasă și stabilă.

Și cred că am ajuns la vârsta în care începem și noi să realizăm cât de prețios e timpul și că oamenii cu care ți-l petreci chiar reprezintă o oglindă a ta. E foarte important să știi să își găsești oameni cu care să rezonezi, oameni care să aibă aceleași principii ca tine, oameni care se preocupă de viitorul lor și care își cunosc prioritățile.

O altă calitate a unui om matur emoțional este responsabilitatea. Maturizarea nu este un proces ușor, pentru că aduce, pe lângă libertate, o anumită limitare, o permanentă analiză și, în același timp, mult curaj. Se presupune că responsabilizarea ta ca persoană vine odată cu trecerea timpului, căci ne referim la acumulare de experiențe, dar asta nu înseamnă automat că un adult de 30 de ani este mai responsabil decât un tânăr de 20.

Mi se pare că, în ciuda a ceea ce te învață părinții acasă, e absolut esențial ca în momentul în care începem să realizăm profunzimea anumitor lucruri/situații să ne preocupăm mai serios de procesul de autoeducare. Lucrul cu tine e cel mai cronofag și mai greu proces, dar și cel care îți va aduce cea mai mare satisfacție. Da, e greu. Da necesită timp și cel mai probabil o să pierzi oameni pe parcursul lui. Dar toate astea doar te vor ajuta să ajungi acolo unde vrei să fii.

Dar să ne întoarcem la dating in you 20s. Cum poți tu, ca om, să oferi tot ce ai oferi într-o relație, să oferi timp, afecțiune, cuvinte frumoase, ca mai apoi să fugi mâncând pământul când celălalt te întreabă ”Încotro ne îndreptăm”? Cum poți să fii atât de nepăsător față de sentimentele celui de lângă tine și să dormi liniștit noaptea când știi că ai rupt un suflet în două?

Nu vorbesc numai din experiență, vorbesc cred, din experiența tuturor prietenilor mei și nu numai. Și ce e trist e că, la un moment dat, nici nu mai suferi. Devii atât de imun la tipul ăsta de suferință, încât simți doar dezamăgire, poate te blamezi că n-ai văzut-o venind mai repede, dar nu îți mai uzi perna nopți de-a rândul.

O fi poate și un semn de putere? Nu știu. Ce-i drept, e nevoie de tărie de caracter să pleci dintr-o situație care nu îți face cinste. Da, te-ai putea complace în situația pe care celălalt o vrea, doar de dragul afecțiunii pe care o primești. Dar e suficient? Asta vrei de fapt? Un prieten bun mi-a spus recent așa: ”Your needs represent the low border, your wants are the high border. Set your low border strongly and you will be good”. Și cred că ăsta e un lucru pe care ar trebui să îl audă toată lumea. E vorba de boundaries, e vorba de self-respect (dacă n-ați citit articolul de pe blog despre asta, vă las un link aici). Cum sunt astea legate? Simplu, dacă ești o persoană conștientă, responsabilă și matură, vei avea îndeajuns respect de sine încât să îți setezi limite sub care să nu decazi.

Nu te complace niciodată în situații numai de dragul de a primi ceva, care oricum nu e de ajuns. Nu te mulțumi cu puțin și, oricât de greu ar fi, pleacă acum ca să nu suferi mai târziu. Standardele ți le formezi cu un motiv, fapt pentru care nimeni care nu le îndeplinește nu ar trebui să aibă privilegiul de a te avea în viața sa.

Dating in ur 20s a fost și cred că o să rămână în continuare un gamble, pentru că prea puțini sunt cei care chiar știu ce vor de la ei, de la oamenii din jur și unde vor să ajungă. Unii nu conștientizează prezentul foarte bine, alții au rămas blocați în trecut și nu e de datoria ta să îi ridici. Ridicându-i pe ei, s-ar putea să cazi tu.

Iar dacă să mă aleg pe mine și nevoile mele în favoarea puținului tău mă face egoistă, atunci sunt mândră să mă numesc așa.

Note: Egoismul e total altceva față de iubirea de sine. Să nu vă simțiți niciodată vinovați pentru faptul că vă alegeți propria persoană în anumite situații. Sunteți cel mai important om din viața voastră. Ați face bine să nu vă dezamăgiți.