atunci cand iubirea nu mai doare

Am crescut cu ideea ca iubirea vine la pachet cu certuri, tipete, amenintari, ca la final de zi, e inevitabil sa nu se întâmple asta într-un cuplu, ca ”asa e dupa ce trece honeymoon phase”. Am mai crescut putin si, daca pana atunci doar auzeam toate astea, am început sa le si experimentez. Si, ce sa vedeti? În marea majoritate a cazurilor, de asta am avut si eu parte. Si nu doar eu.

Hi there, Daria pe fir. Asezati-va comod, rotiti-va putin încheietura daca a amortit de la atâta scroll, ca azi vorbim despre cât de grea e trecerea de la relatii toxice la una sanatoasa si ca e foarte adevarat când se spune ca o relatie sanatoasa te va triggerui de multe ori, asta pentru ca e de datoria ta sa realizezi unde si la ce ai de lucrat.

Toata lumea vorbeste de cât de greu este sa treci peste o relatie toxica si chiar asa e, poate dura luni, alteori chiar ani pana te vindeci, dar ce te faci atunci când te trezesti, dintr-odata, dupa multe experiente esuate, într-o relatie sanatoasa, care chiar se bazeaza pe comunicare si respect reciproc, si nu-s doar vorbe-n vant la primul date ca sa te bage în pat? Îti zic eu - te panichezi. Si e perfect normal sa se intample asta.

Nu iti spune nimeni cat de greu e sa te impaci cu linistea, cand tu ai trait doar in haos.

Vrem, nu vrem, persoanele din viata noastra, evenimentele la care participam si suntem expusi, ne contureaza perceptia asupra noastra, asupra celor din jur, asupra relatiilor interumane si cum ar trebui ele sa fie. Vrem, nu vrem, relatia parintilor, a bunicilor, a rudelor sau, în general, a persoanelor apropiate din jurul nostru ne influenteaza într-un anumit mod. Si cresti, si experimentezi - o data, de doua ori, de trei ori, si apoi observi un pattern care se repeta. Te intrebi ”De ce mi se intampla mie?/ De ce atrag doar astfel de persoane?/ Eu nu merit ceva mai bun? etc.”. Clasic. Hai sa iti si raspund.

Ba da, meriti ceva mai bun. Dar atragi genul asta de persoane inconstient pentru ca asa ai fost obisnuit. Pentru tine iubirea a venit la pachet cu drama, cu haos, cu instabilitate emotionala si, paradoxal, tot asta ai cautat. Pentru tine iubirea era prea linistita, prea monotona, prea previzibila. Dar stiti cum se spune, ca Universul iti da aceeasi lectie de mai multe ori, sub mai multe forme, pana te înveti minte. Si chiar cred ca asa e.

Tot procesul asta e doar o parte din ceea ce inseamna de fapt maturizarea, caci hai sa lamurim o data pentru totdeauna ca nu varsta te face intelept, ci experientele prin care treci si modul tau de a le aborda. Ce imi place la generatia noastra e ca devenim, pe zi ce trece, mult mai constienti de lipsurile pe care le avem, de ceea ce meritam, suntem mult mai deschisi spre terapie, vindecare si breaking generational trauma. Unii dintre voi, mai sceptici, poate ar spune ca toata aceasta ”mascarada” e doar un construct social si ca e imposibil ca tu sa fii rece ca persoana doar pentru ca bunicul nu a iubit-o indeajuns pe bunica. Suna putin SF, intr-adevar, dar hai sa ne gandim putin.

Sa spunem ca bunicul tau era un om ”de casa” - muncea mult, aducea banii in casa, familia avea un trai decent datorita lui, insa era nitel cam afemeiat. Contactul fizic dintre bunicii tai lipsea cu desavarsire, erau colegi de apartament si cam atat. Astfel, bunica ta a devenit o femeie frustrata, nesigura pe ea, pe corpul ei, fapte ce s-au rasfrans asupra mamei tale, copil fiind. La bunici in casa nu se spunea niciodata ”imi pare rau” sau ”te iubesc”, asadar nici mama ta nu a fost obisnuita sa le spuna. Tatal tau provine dintr-un mediu asemanator si, uite asa, s-au intalnit doua persoane care nu stiu sa isi ceara scuze cu adevarat, care nu isi arata afectiunea in public (si nici acasa), va imbratisati poate de 3 ori pe an si aia e. Cum se presupune ca tu ar trebui sa fii opusul lor, mai deschis si mai aware, cand asta e mediul in care tu ai crescut? Ei bine, aici intervine procesul ala de maturizare, de autoeducare de care vorbeam (bineinteles, ne ajuta si resursele pe care le avem in ziua de azi, dar si faptul ca se incearca a nu se mai stigmatiza mersul la psiholog).

Pe internet circula multe glume legate de familia traditionala in Romania; si asta sunt - glume, pamflete, dar toate au un sambure de adevar la baza. Si, daca stam putin sa le analizam, realizam ca majoritatea dintre noi am crescut, sub o forma sau alta, intr-un astfel de mediu familial.

Disclaimer: Nu ne invinovatim aici nici parintii, nici bunicii. Vrem sa dam vina pe cineva sau ceva? Dam vina pe vremurile care erau, pe regimul politic, dar nu pe ei. They did their best. Asa cum si noi incercam sa facem asta acum, dar cu alte resurse.

Terapia a fost cea mai buna decizie din viata mea.

Mi-am asumat de la inceputul blogului ca voi fi aici transparenta, asa cum am fost de fiecare data, de altfel. Asadar incerc sa contribui la aceasta de-stigmatizare in felul meu, povestindu-va de cat de misto e sa mergi la terapie.

Ca sa va faceti o idee, am fost mereu un om constient - de actiunile mele, de emotii, de consecinte. Insa a fost o perioada din viata mea cand ma simteam ca intr-un loop. Ma invarteam in cerc, insa sub nicio forma pe o traiectorie oaresicum ascendenta, ci stagnam la acelasi nivel. Nu mai vedeam rezolvarea lucrurilor, nu stiam cum sa trec peste cineva din viata mea care m-a facut sa pierd toata increderea pe care o aveam in mine si toata stralucirea din ochi. Simteam ca era un subiect ”consumat” si cu prietenii mei, intrucat il luasem deja pe toate partile, eu incepeam sa ma simt si prost ca ii bat la cap cu acelasi subiect over and over again, asa ca m-am retras in carapacea mea si am ramas acolo, pana am luat decizia de a merge la terapie.

Am descoperit acolo multe nesigurante, multe rani inca nevindecate, multe intrebari, mult overthinking, multa neincredere de sine, deci total opusul fata de ce aratam eu in societate si fata de cum ma stia lumea. Si am inceput sa le descoasem incet, incet. Au fost sedinte in care purtam discutii cu ”copilul meu interior” si plangeam de rupeam. Au fost sedinte cand realizam ca am actionat diferit fata de my old self si eram doar mandra de mine, si abia asteptam sa ii spun psiholoagei mele. Au fost 6-7 luni tip carusel, dar care m-au invatat cat pentru o viata.

Inteligenta emotionala mi se pare atat de greu de atins, de avut, de slefuit, nici nu stiu cum sa o zic. Sunt atatea variabile, atatea pretexte si atatea contexte, incat te poti pierde foarte usor prin ele. Empatia este o arma foarte puternica in acest sens, dar si foarte pacatoasa - folosita in exces, va face exact opusul, si anume te va face sa te pierzi pe tine insuti. Combinatia ideala, daca ma intrebati pe mine, e sa fii un optimist ancorat in realitate. Mereu am fost de parere ca ”Ce gandesti, atragi”; si ca sa va dau de gandit si mai mult pe tema asta, va mai las aici un citat care mi-a placut mult:

We spend most of time in our head. Let's make it a nice place to be.

E foarte important sa ne intelegem reactiile - de unde provin, de ce reactionam asa, ce putem face ca sa le imbunatatim. Si odata ce incepi sa deslusesti toate lucrurile astea, vei realiza atat de multe, vei intelege atatea, incat vei ajunge chiar si sa judeci mai putin persoanele din jur. Nu le vei cauta scuze, dar vei intelege background-ul si, implicit, le vei intelege reactiile. Acum, nu ma intelegeti gresit,

Trauma doesn't excuse shitty behaviour, but it explains it.

Mai pe romaneste, inteleg de unde vine, inteleg ca ai dificultati in anumite momente, insa nu e o scuza sa fii un om de doi lei cu cei din jurul tau. Pentru ca nimeni nu are obligatia sa iti suporte reactiile deplasate si nimeni nu trebuie sa iti rezolve tie problemele; singurul responsabil de asta esti tu. Dar revenind la subiectul initial. Cand corpul tau a fost mereu in modul de "fight or flight", ajunge in punctul in care e atent la orice mic detaliu - o schimbare in privire, in tonul vocii persoanei de langa, si ajungi sa iti faci filme atunci cand nu este cazul. Ajungi sa pui la indoiala persoana din fata ta, cand ea poate nu a gresit cu nimic si nu are intentia de a pleca. Dar tu cu asta esti obisnuit. Si atunci intri intr-un proces de autosabotaj.

Nu iti mai faci planuri pe termen lung pentru ca nu ai incredere.

Obisnuiam sa zic foarte des "oo lasa, pana peste o luna mai e mult, se poate termina si saptamana viitoare sau chiar maine". Traiam intr-o nesiguranta constanta, asadar cand m-am lovit de cineva secure, tot nu imi venea sa cred ca ceea ce zice e adevarat si ca ne putem face planuri de acum incolo si peste 6 luni sau un an. Am fost invatata ca oamenii sunt temporari, ca pot pleca oricand si ca, cel mai bine, nu pui atat de mult suflet.

Well, jokes on me.

Eu am fost mereu persoana care a pus suflet. Persoana care a preferat sa fie ranita decat sa raneasca. Si a durut de multe ori, dar la final de zi, am stiut ca pot pune linistita capul pe perna, because I did the right thing. Caci intentiile mele au fost bune si exprimate direct de la inceput.

Nu zic ca nu am facut greseli. Toti am facut si vom mai face. Important e sa nu le repetam pe aceleasi de nenumarate ori. Important e sa dam crezare si atentie acestui proces de introspectie si sa ne cunoastem cu adevarat. Poate nu ai nevoie de un terapeut pentru asta, which is totally fine. Dar vorbind de-a lungul anilor cu atatia oameni, ascultandu-le povestile de viata, am realizat ca nu exista nimeni pe planeta care sa nu fi suferit vreo trauma (sau mai multe), mai grave sau mai putin grave. Desi, cine stabileste cat e de grava o trauma? La final de zi, nu stii cum s-a simtit persoana din fata ta. Nu stii cate nopti nu a dormit, a plans, nu s-a privit in oglinda sau s-a izolat de cei din jur. We don't get to judge. Doar ascultam si, daca avem ce, invatam.

O relatie sanatoasa te triggeruieste tocmai pentru ca te obligă sa te uiti la tine.

Stii sa comunici fara sa tipi?

Stii sa asculti cu adevarat si sa tii cont de nevoile partenerului tau?

Stii sa iti vocalizezi nevoile fara sa crezi ca esti "prea mult"?

Sunt multe semne de intrebare, dar pun punctul pe i. Cand gasesti pe cineva care e dispus sa munceasca alaturi de tine, sa evoluati impreuna si sa deveniti cea mai buna versiune, atat impreuna, cat si separat, vei sti ca ai castigat in viata.

Vindecarea nu e un drum liniar. Si cu atat mai mult, cu siguranta nu e doar ascendent.

Exista suisuri si coborasuri. Exista situatii care te vor surprinde si peste 20 de ani. Exista reactii de-ale tale care te vor surprinde in continuare si te vor face sa iti pui intrebari, dar that's the beauty in it. Cine spune ca nu s-a schimbat deloc fata de anul precedent ori nu realizeaza progresul pe care l-a facut, ori e o persoana care stagneaza si pe care nu o intereseaza sa evolueze, si atunci categoric nu e cineva cu care ai vrea sa te inconjori.

Nu sunt vreun guru al psihologiei, am inca atat de multe de invatat. Dar sunt atat de mandra de mine, caci am reusit sa infrang anumite bariere emotionale, am reusit sa ma inteleg si sa inteleg cum functioneaza aceste traume, ce efecte pot avea pe termen lung si asupra relatiilor pe care le am.

Adevarata libertate nu vine atunci cand iti uiti trecutul, ci atunci cand nu il lasi sa te mai defineasca

Cand poti sa stai langa cineva si sa nu te întrebi constant ce urmeaza sa pierzi. Cand iti dai voie sa fii iubit fara sa cauti motive sa pleci. Când intelegi ca iubirea nu trebuie sa doara ca sa fie reala.

Si da, poate suna banal, dar dupa ani de haos, e nevoie de curaj ca sa alegi linistea. E nevoie de rabdare ca sa o lasi sa te vindece.

Atunci cand iubirea nu mai doare, nu e pentru ca s-a stins focul… ci pentru ca, în sfarsit, arde fara sa te arda.