pagină de jurnal - un Crăciun mai puțin zgomotos

Hi there, Daria pe fir. Doresc să încep prin a vă ura sărbători fericite alături de cei dragi sufletului vostru! (eu vă scriu asta așteptând să-mi termin programul și să mă întorc acasă).

Și că tot vorbim de acasă... știu că v-am obișnuit până acum cu pagini de jurnal, de obicei la început de an, poate într-o zi senină de vară când viața avea gust a cireșe dulci și miros de liliac; dar indiferent de perioadă, cu siguranță era ceva ce am învățat, așa că, după o perioadă de pauză (nu neapărat binemeritată, căci mi-a fost dor să scriu), revin cu retrospectiva lui 2025.

De la începutul anului mi s-a spus "Ăsta va fi anul tău". Și să știți că așa a și fost - am absolvit facultatea, mi-am luat în sfârșit permisul (spun în sfârșit pentru că tânjeam după el de la 16 ani, dar așa a fost să fie), m-am angajat la primul meu job de oameni mari, în domeniu, și mi-am găsit omul cu care vreau să-mi petrec câte zile mi-or mai rămas în Univers. Sounds pretty great, huh?

Și a fost într-adevăr minunat. Adică este. Dar acum, în a doua zi de Crăciun, nu pot să vă spun altceva decât că acest Crăciun a fost unul diferit. Nu trist, nu neapărat greu, dar diferit. A fost primul Crăciun pe care l-am petrecut la distanță de ai mei, la distanță de Suceava, la distanță de primul meu acasă. A fost primul an în care toți își ocupau același loc în poza și la masă, însă unul dintre ele a rămas gol, căci Dăriuța nu a putut fi acolo. Cine mă cunoaște cred că își poate închipui că am plâns la masa de Crăciun când am văzut pozele. Apoi am mai plâns o tură pentru că, ghiciți ce, mi-a spus mama că și tata a plâns că eram departe. Chestia nu e că s-a întâmplat o dată și aia e, chestia e că, cel mai probabil, deși a fost prima dată, nu va fi și ultima când vom face Crăciunul departe unii de alții. Iar asta te doare. Pentru că distanța doare de fel.

Și nu cred că am realizat până acum ce mult înseamnă toate tradițiile noastre pentru mine. Abia când nu mai ești acolo să îi ajuți pe ai tăi la umplut nuci, să o bați pe mama la cap că vrei să mănânci cozonacul cald și de aia stai treaz până la miezul nopții, să colinzi chiar și după atâția ani - profesori, prieteni, rude, abia atunci realizezi câtă fericire îți aduceau. We take a lot of things for granted. Și abia când lucrurile încep să se schimbe, vezi și tu totul mai clar. Abia când lipsește ceva, îți dai seama cât de firesc părea înainte.

De când îmi împart viața cu cineva, prioritățile s-au schimbat, dinamica s-a schimbat, iar telefoanele au început parcă să sune mai rar. Sau să nu mai sune. Dar pentru prima dată, sunt liniștită.

Am umplut de-a lungul anilor goluri cu persoane, cu "prieteni" doar pentru a nu mă simți singură. Și acum, când m-am oprit din a căuta, s-au oprit și ei din a mă căuta. Dar pentru prima oară, nu am mai simțit nevoia să trag de lucruri sau de oameni. Am lăsat lucrurile să fie așa cum sunt și oamenii să rămână dacă vor și atât cât vor.

Pentru că, la urma urmei, despre asta e vorba - despre acceptare. Să acceptăm că nu toate schimbările sunt pierderi, ci transformări. Știți, ca metafora aia cu omida care devine fluture. Ceva de genul e și aici.

Dacă stau să trag linie, 2025 chiar a fost anul meu. Pe toate planurile. Poate nu am intrat la rezidențiat, dar am câștigat multe altele pe care nu le pot cuantifica în CV (mai puțin permisul, cu ăla pot să mă laud și acolo). Am câștigat liniște, claritate. Am câștigat o relație cum doar puteam visa acum un an. Am câștigat încredere în mine. Și o nouă perspectivă asupra unor lucruri care, deși știam că se vor întâmpla, nu prea le-am putut asimila prin așa zisele ipoteze pe care noi ni le cream - am acceptat că viața nu merge mereu după plan.

Și e perfect în regulă.

Crăciunul ăsta m-a învățat că nimic nu rămâne la fel. Nici oamenii; nici relațiile; nici măcar eu. Și poate că aici e toată frumusețea - că te obligă să te oprești; să te uiți în jur; și să fii recunoscător nu doar pentru ce ai, ci pentru cine ești și pentru cei pe care îi ai în jurul tău. Acum, cât încă ii mai ai.

Lucrurile se schimbă. Crăciunul ăsta a fost mai puțin zgomotos. Și, cu toate astea, a fost perfect.