scrisoare copilului din mine

Acum câteva luni, un fizioterapeut mi-a spus că durerile fizice, mai ales cele cronice, sunt de fapt poarta către niște dureri emoționale.

Pentru cine nu știe deja, eu am dureri cronice de peste 5 ani de zile la genunchi, de când m-am accidentat odată la volei. În toamnă, am încercat să mai ”peticesc” puțin rotula cu probleme. Și așa am ajuns la acest fizioterapeut, care e puțin în afara a ceea ce înseamnă fizioterapia de fapt. Mi-a trezit niște emoții atât de puternice în sesiunea respectivă, iar ca temă de casă mi-a spus așa - ”Tu trebuie să stai de vorbă cu Daria aia mică de 9 ani; pentru că se simte abandonată de tine, așa cum au abandonat-o mulți alții înainte; iar durerile tale sunt de fapt de la Daria cea mică, care te trage înapoi sau care nu vrea să înainteze cu tine. Pentru că e supărată că ai abandonat-o. Pune-te te rog la masă cu ea și vorbiți”.

Ei bine, după aproape 6 luni de la ședința aia, i-am scris Dariei o scrisoare.

”Încerc în fiecare zi să te fac mândră.

Încerc în fiecare zi să te ajut să îți înfrângi temerile;

și îmi pare rău că nu îmi iese mereu.

Încerc din răsputeri să te-ndrept acolo unde ți-ai dorit mereu să ajungi;

și îmi pare rău că durează atât.

Încerc să le zâmbesc tuturor, să le arăt că încă există oameni buni;

și îmi pare rău că uneori mă supăr și mă-ncrunt.

Încerc să am control asupra vieții mele, așa cum ți-a plăcut ție mereu,

dar uneori simt că îmi fuge pământul de sub picioare.

Încerc să mai iau câte o pauză de la responsabilități;

și îmi pare rău că I push myself too hard, știu că asta făceai și tu.

Încerc să dau vieții un sens, un scop;

și îmi pare rău că nu-l mai găsesc, știu că tu aveai unul.

Încerc să îți arăt că am reușit;

și îmi pare rău că uneori nu se simte așa.

Încerc să ofer iubire;

și îmi pare rău că nu o primesc, știu câtă nevoie ai avut mereu de ea.

Încerc să îmi admir corpul de femeie în fiecare zi în oglindă;

și îmi pare rău că uneori nici nu vreau să îl văd, știu că ai avut și tu aceleași gânduri.

Încerc să ofer totul în orice prietenie;

și îmi pare rău că încă simți cum e să fii abandonată.

Încerc să învăț la fel de bine ca tine;

deși îmi amintesc că pentru tine era doar un mod de a te refugia. (să știi că încă îl folosesc în scopul ăsta)

Încerc să țin pasul cu moda,

căci încă îți simt privirile asupra celorlalte fete.

Încerc să călătoresc cât mai mult,

știu cât de mult îți plăcea.

Încerc să văd mereu frumusețea din oameni,

deși știu că de asta erai numită ”naivă”.

Încerc să îmi (îți) păstrez optimismul;

și îmi pare rău că unele zile sunt mai negre decât ți-ai imagina.

Încerc să nu mai pun la suflet;

și îmi pare rău că mai sunt nopți în care adorm cu perna udă.

Încerc să fiu prezentă;

și îmi pare rău pentru momentele în care nu sunt.

Cu toate astea, știu că esti mândră de mine.

Știu că te bucuri să mă vezi zâmbind.

Știu că te bucuri să vezi că nu am pierdut entuziasmul pentru lucrurile mici.

Știu că te bucuri de femeia pe care o vezi.

We did it, să știi!

Nu am intrat la Oxford sau Cambridge la criminalistică cum voiai în clasa a 6-a. Dar ne îndreptăm undeva asemănător.

Nu am fost în relație cu băieții ăia de ți-au plăcut ție mult. Dar e mai bine așa.

Nu am ajuns profă de română. Dar să știi că pasiunea noastră pentru scris a atins multe suflete.

Nu avem nici acum foarte mulți bani. Dar datorită job-urilor pe care le-am avut, am întâlnit oameni tare frumoși.

Nu am ajuns la Iași la facultate. Dar să știi că ne e foarte bine în Oradea, sufletul se simte acasă.

Nu arăt nici acum trasă ca prin inel. Dar să știi că stima de sine a crescut mult, iar privirea din oglindă e, de multe ori, mai blândă.

Nu am păstrat legătura cu toți oamenii la care te-ai fi așteptat. Dar să știi că suntem bine.

Nu am colegă de apartament. Dar o să te bucuri când o să îți spun că am învățat să luăm singurătatea de mână cu noi în parc, pe malul Crișului.

Nu ieșim foarte des cu prietenii. Dar ai să zâmbești când o să îți spun că nu mai avem nevoie neapărat de companie ca să ieșim din casă.

Ai să mai zâmbești când o să îți spun ce femeie puternică devii. Deși cred că știi deja asta, mereu ai știut. Ai avut încredere în mine că voi reuși. Și tot ce fac, în fiecare zi, fac pentru tine. Pentru suflețelul tău care a cunoscut prea multe fețe ale lumii prea timpuriu. Pentru șiroaiele de lacrimi, pentru ochii umflați și sughițurile de la prea mult plâns în întuneric. Încerc să îți dau lacrimile înapoi. De fapt nu, nu pot face asta. Dar încerc să compensez cu mai multe zâmbete și cu o frunte mai descrețită. Încerc să îți arăt că naivitatea ta nu era naivitate, era lipsă de experiență; și că oamenii în continuare sunt buni, însă trebuie să fim mai precaute. Încerc să sper că prințul tău pe cal alb va veni într-o zi și te va iubi așa cum ai avut mereu nevoie. Încerc să-ți arăt că poveștile frumoase încă există, însă n-am găsit noi personajele cu care să le scriem.

Dacă ai fi acum lângă mine, te-aș ține în brațe și nu ți-aș mai da drumul. Probabil am plânge amândouă. Și apoi am râde. Și apoi iar vom plânge, căci vom clarifica unele lucruri din trecut. Însă nu ți-aș da drumul. Te-aș prinde strâns de mână și nu ți-aș șopti, ți-aș striga în gura mare că totul va fi bine; și că am încredere în tine. În noi. Am încredere în noi. În mine.

Îmi pare rău pentru toate momentele în care te-am rănit pe tine ca să îi protejez pe alții. Îmi pare rău pentru momentele în care ai plâns pe dinăuntrul meu, iar oamenii îți invalidau sentimentele. Îmi pare rău că nu te-am scăpat de toate fricile și că încă le resimt pe unele, trezindu-ți amintiri pe care ai vrea să le uiți.

Aș vrea să mă întorc în timp și să îți spun că nu e vina ta. Nu e vina ta că unii oameni te abandonează sau că te fac să suferi. Nu e vina ta pentru anii în care ai fost supărată pe lume. Nu e vina ta că nu te-ai putut vindeca de tot.

Dar de asta sunt eu aici. Să îți amintesc că meriți să ți se întâmple lucruri frumoase. Meriți ca viața ta să fie așa cum ți-ai imaginat. Ești demnă de iubire și nu (mai) lăsa pe nimeni să îți spună vreodată contrariul.

Meriți tot. Pentru că tu ești tot!”