healthy lifestyle& eating disorders

Nu aveți idee de cât timp așteptam să spun asta, daaar m-a rugat cineva să scriu un articol despre toată schimbarea asta de lifestyle despre care postez mai nou pe instagram. Sunt la ziua 20 (o să mă opresc la ziua 56, o să vă spun mai târziu de ce). Deci revin, m-a rugat cineva care îmi urmărește blogul, da? E un moment important în viața mea de scriitor!!!

Hi there, Daria pe fir; și vin astăzi cu un articol poate și mai vulnerabil decât cel anterior, dar cum v-am obișnuit, desigur că se va termina într-o notă pozitivă. Vă zic de pe acum că multe dintre lucruri s-au schimbat, ba chiar s-au îmbunătățit, așadar deși ce o să înșir mai jos nu o să fie plăcut, vă asigur că lucrurile sunt mai bune acum.

Totul a început prin generală. Am fost destul de subțirică până prin a 6a cred, după care am început încet încet să mă îngraș. Dar treptat, nu mult deodată, astfel că nu se vedea o dfierență mare de la o lună la alta de exemplu. Printre primele remărci care mi-au rămas în minte au fost spuse de profa de dans de la momentul respectiv, dar și de un băiat mai mare decât mine cu vreo 2 ani, care era în același grup de prieteni. Ambele erau legate de burtica mea, mai exact ”Băieților nu le place burtica să știi” și ”O dansatoare trebuie să aibă talie de viespe”. Nu mă înțelegeți greșit, nu le port pică niciunuia dintre oameni, ba chiar pe profa de dans o respect și o admir din tot sufletul meu, însă au rămas cu mine vorbele alea chiar și ani mai târziu.

Chestia care era? Eu acasă primeam dulce cu porția și nu că asta ar fi fost o problemă, că fiind copil, ai nevoie de limite impuse din partea părinților pe mai multe planuri. Problema pentru mine a fost că trebuia să întreb pentru fiecare bomboană, fiecare ciocolată, dar de multe ori mă loveam de ”Nu crezi că îți ajunge? Nu ai voie”, dar să nu vă imaginați că mâncam cantități industriale cât să mi se zică asta. Dar asta era mentalitatea. Și din cauza asta am ajuns să mănânc pe ascuns. Mult. De acolo cred că a început totul. Limitele sunt bune și e nevoie de ele, dar la mine a generat un lucru mult mai rău. Dacă înainte abia mâncam 3 pătrățele de ciocolată, dintr-odată puteam mânca și o ciocolată întreagă fără să mi se facă rău. Și desigur că nu era în regulă ce se întâmpla. Și am luat în greutate. O persoană grasă nu am fost niciodată, dar eram peste normal totuși.

Au început remărcile mai dese legate de aspect,  cum că din cauza felului în care arăt nu am pe cineva, că băieții fug de mine pentru că sunt grasă, băieții preferă fetele slabe etc. Am încercat tot felul de diete, de pastile sau ceaiuri minune (și evident că nu au funcționat). Sport am făcut toată viața mea, de mică am practicat dans, apoi înot, handbal, volei, deci am fost mereu o persoană activă. Însă alimentația, deși mâncam ce era făcut în casă și ”nu avea cum să nu fie ok”, pe mine nu m-a ajutat să schimb ceva considerabil la mine.

A urmat o perioadă prin a 10a în care mă simțeam prost pentru orice dulce mâncat, pentru orice felie de pizza în plus, așadar îmi băgam degetele pe gât și îmi provocam greață, tocmai ca să dau tot afară pentru că mă simțeam mai mult decât vinovată. Cred că sunt 3 persoane în lumea asta care știu despre ce se întâmpla cu mine perioada aia.  Mă ridicam de la masă chiar dacă încă îmi era foame, tocmai pentru că aveam impresia că îmi este contorizată mâncarea și făceam asta de frică să nu fiu judecată că mănânc prea mult.

Deja în capul meu era foarte bine întipărită ideea că dacă nu merge ceva cu un tip e pentru că sunt grasă și ei preferă fetele slabe; cred că intrasem într-un self-sabotage și nu mai exista ideea de incompatibilitate între oameni, totul se rezuma la greutatea mea. De asemenea eram foarte complexată de formele mele, de bust mai ales, întrucât nu am scăpat de remărci ani la rândul, remărci care deveneau obositoare la un moment dat și chiar enervante.

Am ajuns la facultate și, după ce am făcut primii mei bănuți din ospătărie, o sumă considerabilă i-am dat-o unui tip, antrenor personal zice el, care avea să îmi facă și un plan alimentar pe lângă cel de exerciții. Și credeți-mă că m-am ținut. Am mers la un moment dat la Cluj la niște prieteni și am mers cu caserola de pui și broccoli după mine. E drept că motivația de a face acasă exercițiile era destul de redusă, fapt pentru care nu am respectat planul ăla întru totul. Dar pentru mine era un pas uriaș – în primul an de facultate, beam cafeaua pe stomacul gol, aveam vreo 4-5 la purtător pe toată ziua, plus energizante și sendvișuri la aparat drept mâncare. Și, dntr-odată am început să mănânc de 3 oi pe zi, plus 2 gustări, nu mai săream micul dejun etc. Cum spuneam, niște pași uriași pentru mine. Ca după vreo 2 luni, tipul respectiv să mă ia la 11 metri că nu am slăbit x kg în timpul respectiv. Am încercat să îi explic că pentru mine a fost greu să îmi schimb stilul de viață la 180 de grade și sunt mândră că am făcut-o, dar a fost în van. Vă zic sincer că am plâns mult pe treaba asta, tocmai că știam cât efort am depus, Ah, și ca să vedeți fază, după ce am încheiat așa colaborarea, mi-a retras drepturile la documentele întocmite de el, PE CARE AM DAT BANI DE ALTFEL.

În fine, am încercat să nu pun prea mult la suflet, am continuat partea alimentară cum am considerat eu mai bine, m-am apucat și de sală anul trecut și am avut niște rezultate chiar frumoase. Dar în timp. Eu ajunsesem în punctul în care nu mă interesa cât durează tot procesul, dar să fie încet și sigur. Bineînțeles că am mai fluctuat între timp, sunt perioade mai stresante decât altele, cu mai puțin somn, cu mai puțin timp de meal prep și trebuie să le luăm ca atare.

Mai nou, mi-am luat inima în dinți să dau niște bani unei gagici de data asta, care să îmi întocmească un plan alimentar și unul de exerciții. Nu am stat minunat cu banii cât să îmi iau și abonament la sală, așadar trebuia să fac sport acasă. Dar fiind perioada de sesiune, de multe ori mă puneam la birou să învăț și nu realizam cum trec orele. Așadar am mai dat skip și aici, dar planul alimentar l-am respectat în proporție de 90-95%. Nu sunt schimbări colosale momentan, dar mă simt eu mai bine. Ce mi se pare fascinant e că nu mă mai simt balonată, lucru care înainte era la ordinea zilei. Meniul e super bun, e gustos și variat, e adaptat la necesarul meu de calorii și, fiind 3 mese și 2 gustări care mai implică atât fructe, shake proteic, cât și ciocolată neagră, nu îmi mai vine să ronțăi pe lângă.

Când a trebuit să îi dau fetei un feedback după două săptămâni și să revin cu alte măsurători, vă zic sincer că i-am scris ditamai mesajul cu cea mai mare anxietate posibilă – mă așteptam în orice secundă să fiu din nou shame-uită. Gagica, în schimb, mi-a zis că I did such a good job având în vedere programul haotic cu sesiunea. Și mi-a postat mesajul de mulțumire în care îi spuneam de experiența anterioară neplăcută, desigur sub anonimat, și a scris niște lucruri pe cât de frumoase, pe atât de normale. Și ca să vă dați seama cât de tare mă afectase interacțiunea anterioară, am început să plâng când am văzut că fata asta nu că e drăguță cu  mine, E OM.

Și a zis o chestie pe story pe care eu doresc să o dau mai departe și pe care am realizat-o și eu la un moment dat.

100% al meu e diferit de 100% al tău.

Pentru cineva, să dea 100% înseamnă să facă 2 antrenamente din 4 pe săptămână. This is the bigger picture, dar dacă te uiți în spate, vorbim despre o persoană sedentară de ani de zile. Așadar acele 2 antrenamente reprezintă un progres enorm.

De asemenea putem judeca un om că bea 1L de cola pe zi. Sau putem să ne uităm în spate și să realizăm că omul ăla înainte bea 2L de cola pe zi, iar acum și-a redus cantitatea la jumătate. E un progres enorm, asta dacă alegem să analizăm și background-ul.

Lumea se grăbește să judece atât de ușor, fără să cunoască prea multe detalii din viața unui om. Poți fi foarte ușor shame-uit că ești gras, dar poate numai tu știi prin câte diete și zile de înfometare ai trecut, ca mai apoi să te frustrezi că nu slăbești.

Poți fi arătat cu degetul că ești prea slab, când poate tu mănânci mai mult decât ăla de lângă tine care e dublu, dar așa e metabolismul tău. Nu mai vorbesc de situațiile în care există vreo afecțiune medicală.

Fata care m-a rugat să fac articolul sigur nu asta aștepta (deși mi s-a părut un prilej bun de a povesti și tot acest background), cred că se întreba cum le balansez pe toate. Ei bine, în unele zile îmi vine ușor, în altele mi-a fost îngrozitor de greu. E drept că am stat doar în casă și am învățat, dar eu sunt genul ăla de om care dacă are spor, mă enervez pe mine dacă am nevoie de o pauză de mers la toaletă sau mi se face foame. Și de multe ori, ignor sentimentul de foame și zic ”Nu, mănânc când termin capitolul”, dar nu recomand neapărat, pentru că mintea ta oricum e în altă parte.

Mi-a fost greu să gătesc zilnic, nu că nu aș găti acasă în general, ci pentru că în sesiune îmi făceam o oală de mâncare cât să îmi ajungă 3-4 zile, tocmai ca să nu pierd timp din învățat cu gătitul. Eu una în sesiune am și un program diferit față de majoritatea, în sensul că nu mă trezesc ca omul la 8-9 dimineața, ci la 12-13 amiaza. Dar e drept că stăteam până mai târziu. Ce vreau să zic e că nu mereu mi-a fost ușor. De asta am și ținut să postez zilnic pe instagram. Nu pentru alții (deși if you get inspired, cu atât mai bine). Am vrut să am o evidență la tot și cred că era un impuls și faptul că e văzut de mai multe persoane, nu doar de mine, așadar era un ”șut în fund” să fac să fie bine per total. Și sunt tare mândră de ultimele 20 de zile.

Secretul cred că e să realizezi că dacă vrei să faci o schimbare de genul, nu o faci pentru 8 săptămâni și apoi revii la vechile obiceiuri alimentare. E un commitment de cursă lungă și cheia e să îți transformi lifestyle-ul într-unul cât se poate de sănătos, un 80-90%, că vor mai exista excepții pentru care nu trebuie să ne biciuim acum.

Dacă cineva printre voi se gândește să facă o schimbare pe acest plan în viața lui/ei, n-o să vă mint să vă zic că e ușor. Dar pot să vă spun că merită. Satisfacția la final de zi e alta. Și la urma urmei, goal-ul tău nu trebuie să fie slăbitul sau mai știu eu ce. Ce contează la final de zi e să te simți bine în pielea ta, să nu îți fie afectată sănătatea de greutatea în plus (sau de prea puține kg) și să te gândești că ăsta e un lifestyle, nu un concurs. Nu ești în competiție cu nimeni în afară de tine, nu e absolut nicio grabă în atingerea scopurilor tale, încet dar sigur mi se pare cel mai potrivit mindset.

De asemenea, pe lângă modificările legate de greutate care apar după adoptarea unui astfel de stil de viață, mai există multe alte avantaje – fetele pot experimenta modificări ale ciclului menstrual, dar în bine (cu dureri mai puțin intense de ex), tenul va deveni mai curat, mai luminos, părul va străluci și el. De ce? Pentru că totul din organismul nostru e legat, iar alimentația și sportul influențează multe funcții ale corpului.

Începeți încet, cu pași mici, cu plimbări puțin mai lungi, cu mai multe legume în meniu, cu proteina nelipsită, cu fibre care să ajute la tranzitul intestinal, cu carbohidrați, cu tot ce trebuie. Încercați să gătiți cât mai mult acasă, e mai econom și mai healthy. Treptat, o să ajungeți acolo unde vă doriți. Doar trebuie să aveți încredere în voi, să aveți răbdare și să nu vă băgați singuri bețe în roate. Kilogramele în plus adunate în ani nu vor fi date jos în 3 săptămâni. E important să rămânem pe cât de optimiști, pe atât de realiști. Iar e foarte important să fim sinceri cu noi la final de zi. Pe social media sau celor din jur le putem spune orice și oricum probabil nu o să le pese, dar fiți sinceri voi cu voi.

În altă ordine de idei, ăsta e un articol pentru toți și toate care nu s-au simțit destul. Pentru toți cei care au suportat de-a lungul anilor remărci legate de aspectul fizic care au rămas cu ei ani de zile. Pentru toți care au impresia că oricât ar încerca, pare că nimic nu se schimbă. Pentru toți care au impresia că o relație nu merge din cauza aspectelor lor fizice. E un articol pentru cei ca mine, care au trecut prin eating disorders nediagnosticate.

I see you. I hear you. I am you.

Și dacă e ceva ce vreau să țineți minte e că da, aspectul fizic poate fi un considerent într-o relație. Pentru că preferințele personale există și e normal să existe. E normal ca eu ca fată să prefer băieții înalți și e normal ca el ca băiat să prefere o gagica mai subțirică. Dar e un aspect important pe care lumea îl uită – nu are de-a face cu felul în care ești tu ca om. Asta nu te devalorizează și nu te face not worthy sau not good enough. It is a hard pill to swallow, dar e adevărul și we gotta make peace with it. Atâta timp cât omul respectiv nu aruncă cu cuvinte aiurea în tine, e minunat. Pentru că alea dor, și dor mult timp, nu doar pe moment. Și chiar dacă suntem îndreptățiți să avem preferințe legate de aspect, hai să nu fim niște de căcat și hai să nu le creem oamenilor insecurități doar pentru că nouă nu sunt pe plac. Există alte moduri de a încheia ceva între doi oameni, există n motive (și nu alea mega clișeice) pe care le poți oferi, fără să îl faci apoi pe omul ăla să nu doarmă cu nopțile și să se întrebe unde a greșit și de ce nu e îndeajuns de bun pentru tine.

Hai să nu uităm să fim oameni și să empatizăm puțin, ce ziceți? A, și, ia hai să ne mai doară puțin la banană de ce zice x și y și să analizăm părerea care contează cu adevărat – aia pe care o ai atunci când te uiți în oglindă.

Vă îmbrățișez pe toți cei care v-ați regăsit în articol. I know you got this!