boy vs man

Hi theeeeere, Daria pe fir; și am revenit mai hater ca niciodată. Cine îmi citește articolele știe că sunt o persoană chiar prea drăguță, chiar și atunci când încerc să insult o anumită categorie de persoane. Sau nu neapărat să o insult căci, la urma urmei, e doar purul adevăr, însă they make my job really hard, că uneori îți vine să dai cu diplomația de pământ, așa cum îmi vine și mie acum.

V-am dat deja în story pe instagram un spoiler alert, și anume că vom avea un articol destul de înțepător la adresa acestor bărbați închipuiți care suferă de god complex și au impresia că tu vei juca mereu după cum cântă ei.

Vreau să încep prin a spune că, pe măsură ce tot interacționez cu reprezentanți ai rasei masculine, mă scârbesc pe zi ce trece. Realizez câte specimene sunt de fapt la fel, câți bărbați sunt de fapt niște băieței de 15 ani plini de hormoni și că all they do is lie. Abia aștept să primesc comentariile din partea celor în cauză și să îi văd cum se atacă, cum dau vina pe noi, fetele, femeile și cum se vor victimiza că ”vezi ce băiat bun sunt eu și uite ce am pățit, m-a bătut o dată mama când aveam 4 ani și de atunci simt că nu mai pot iubi o femeie”.

Bă, așa m-am săturat de voi, de scuzele voastre stupide, de vrăjeala asta ieftină pe care zici că o luați toți din aceeași carte de 2 lei, de aceleași promisiuni și complimente reciclate. E ceva rău ce se întâmplă în ziua de azi - ați uitat ce înseamnă să fii cu adevărat un bărbat. Ajungeți la o vârstă la care, teoretic, aveți creierul în totalitate dezvoltat, dar practic voi la 25-30 de ani încă aveți frica asta de responsabilități. ”O, nu, să spunem lumii că suntem într-o relație? Să ne asumăm asta?”, doamne ferește, mai bine hai să facem sex, să te țin în brațe, să te prezint prietenilor mei, să îmi fac planuri de viitor cu tine, să îți spun de cum va fi când îmi vei cunoaște familia și apoi, într-o zi, total random, să te las. Să plec, fără nicio explicație. A, ba da, scuze, este o explicație ”Mi-am dat seama că nu sunt pregătit de o relație”. Ți-ai dat seama o laie, că știai de la început, doar că ai vrut să demonstrezi ce mișto ești tu dacă te joci cu sentimentele tipei și ea plânge în pumni 2 luni după. Da, frate, ești foarte mișto, ai dreptate.

Și știți ce e cel mai trist în toată situația asta? Dacă tot știi că vrei numai distracții prin pat, de ce să treci prin tot jocul ăsta, prin atâtea ”obstacole”, să bagi atâta vrăjeală și să pompezi speranțe în fata aia când ai găsi minim 10 care sunt dispuse să facă exact ce vrei tu, fără să mai fii nevoit să îi promiți marea cu sarea? Ori e puțin scăzut coeficientul de inteligență și nu știați că există variante mai simple, ori sunteți doar niște insensibili ordinari care găsesc plăcere în suferința altora.

Bă și sunteți a naibii de mulți, bă. Nu e vorba că ”all men”, nu, nu pun toți bărbații în aceeași oală, dar sunteți o armată întreagă de băieței în corpuri de adulți. Și aș zice, bă, că dacă aș trece doar eu prin asta constant, aș zice că e o problemă la mine, dar din stânga și din dreapta aud același gen de povești, observ același tip de comportament și mi se confirmă, a nu știu câta oară, că mulți dintre voi chiar sunteți oameni de căcat. Ăsta e adevărul.

Să aud din gura unor tipi de 25-30 de ani că ”Na frate, știi cum e, mie-mi place gagica să fie așa mai misterioasă, să fiu confuz, să nu știu exact ce vrea de la mine”. Bă voi sunteți pe bune? CA TOT EI DUPĂ SĂ ÎNTREBE ”Aaa păi dacă ea face chestia asta nu e de luat acasă, nu?”. Păi tu ești, mă, de luat acasă? Când tu la 30 de ani joci jocuri de astea de le făceam în a 7-a? Nu ți-ar fi puțin rușine? Și aceiași oameni au the fucking audacity să se plângă că sunt singuri și că nu mai dau de femei bune. Păi ce femeie stă cu tine? Ce femeie care își dorește stabilitate și siguranță într-o relație s-ar da drept Jerry câteva luni la început? Vrei să te joci? Ieși, iubitu', în spatele blocului și bate mingea; mă chemi, îți desenez și un șotron. Acolo să te joci, nu unde vorbim de oameni cu sentimente reale, oameni empatici care pun pasiune în oricine și orice.

Nu sunteți asumați! Vorbiți de asumare, de being an alpha-male, dați citate din Jay Shetty, da' îi mai dați dreptate și lui Andrew Tate din când în când. Mai ziceți și voi una bună uneori, o dați pe aia că voi înțelegeți femeile, că știți ce vor, ce gândesc, dar cam atât. Păi și dacă tot te lauzi că știi ce vreau, de ce nu faci? De ce trebuie să trag eu de tine? De ce trebuie să te învăț eu cum să fii tu bărbat? Și știți ce? M-am cam săturat de explicația din exterior ”Înseamnă că nu ești tu aleasa”. Asta îmi e și mie cam clar, mersi frumos, dar de ce mă faci să mă simt așa o lună, două, trei? Care e scopul de fapt, băi oameni buni, că ajungem toate să ne întrebăm ce facem greșit, ce e greșit la noi, când, dacă stau să trag linie, marile minusuri sunt la voi, că sunteți 0 la capitolul de inteligență emoțională.

Văzusem o glumă la o prietenă pe story, care suna ceva de genul - ”Female frogs can pretend to be dead in order to avoid mating with a male frog; sometimes I wish I was a female frog”. I-am arătat unui prieten cu care eram, am râs și am zis că sunt de acord cu afirmația asta, sometimes I wish that too. Și mie mi s-a părut o afirmație perfect normală, ba chiar puțin amuzantă aș spune, în timp ce prietenul ăsta al meu era de-a dreptul oripilat și îmi zice ”Daria, nu trebuie să faci ceva dacă nu vrei”. Știți răspunsul meu, nu? Sau măcar îl intuiți - ”Eu știu ce spui tu, dar nu toți se opresc când le zici nu”. Apoi am văzut instant rușinea de pe fața lui, și-a cerut scuze că nu a crezut că am avut astfel de experiențe sau probabil nici nu a realizat cât de obișnuite suntem noi cu astfel de comportamente.

Deci i-am acoperit și pe ăștia care ar putea intra la sexual assault. Despre cine mai vorbim? Ah, știu. Voi, bărbații căsătoriți. N-ați scăpat. Sau mă rog, noi n-am scăpat, deși e contrar tuturor legilor morale ale căsniciei. Bă, ești bărbat însurat, la casa ta, te așteaptă nevasta, poate și copilul, bă și tu îți încerci norocul la tinere de 20 de ani? Și știți ce e mai amuzant? Că nici nu ascund faptul că au nevastă, că doar o postează peste tot pe facebook. Da de ce vorbești cu mine în primă fază dacă ai nevastă? Ce să mai zic de follow pe instagram, mesaje sau mai știu eu ce porcării. Sunteți o cu totul altă speță, sunteți net inferiori multor tipologii de bărbați. Vrei să dai o bucă si să nu fie a lu' nevastă-ta? Nașpa, frate, te gândești de două ori înainte (da' cu ăl' de sus, nu cu ăl' de jos) și dacă încă vrei să faci, du-te bă, dă divorț, asumă-ți faptul că nu îți poți ține pantalonii pe tine și fă ce vrei. Ești liber ca pasărea cerului.

Pe cine mai am la rând? Oh, da, voi ăștia suferinzii, de ați avut o fostă acum 5 ani și încă n-ați trecut peste, dar continuați să dați speranțe altor gagici că maybe she is the one, ca după doar să îți bați joc și să invoci cele mai penibile scuze care există, că de asumat nu se pune problema nici aici. Că și dacă i-ai spune că suferi după fosta, tot nu se numește asumare, e doar un state în care tu te complaci că e ușor și accesibil când vrei să furi curent, dar, de fapt, ție îți e frică de responsabilități și că, dacă intri într-o relație, cel mai probabil va trebui să grow the fuck up și evident că nu ești pregătit pentru asta.

Să nu mai zic că în multe dintre situații ei te abordează, ei vin către tine, he is more into you than you are into him, ești reticentă inițial, încerci să fii precaută, ca la două săptămâni după ce te lași să simți un piiiiic mai tare, he just disappears. Am atâția nervi adunați pe rasa masculină (și nu de azi, de ieri), dar crescând mi se demonstrează constant că femeile adulte aveau dreptate, din păcate, că mulți dintre ei nu se schimbă, doar îmbătrânesc și le ies fire de păr alb, dar în esență rămân aceiași.

V-am spus, majoritatea sunt niște băieței în corp de bărbat.

Îți dă mesaje să vă vedeți doar seara la lumina lunii? a la poubelle, he is a boy

Îți promite luna de pe cer, dar acțiunile lui nu spun nimic? a la poubelle, he is a boy

Nu își face timp nici 30 minute să vă vedeți? a la poubelle, he is a boy

Te cheamă el în oraș la o cafea și te pune să plătești? a la poubelle, he is a boy

Nu îți aduce flori? a la poubelle, he is a boy

Te lasă baltă pentru prietenii lui când avea planuri cu tine? a la poubelle, he is a boy

Dă follow la gagici random fără să aibă vreo legătură cu ele când e cu tine? a la poubelle, he is a boy

Crede că doar pentru că sunteți într-o relație, poate avea acces la corpul tău când vor mușchii lui? a la poubelle, he is a boy

Te face să te simți nesigură în legătură cu tine, cu relația voastră, cu aspectul tău fizic? a la poubelle, he is a boy

Nu îți răspunde cu orele la mesaje? a la poubelle, he is a boy

Și aș mai avea multe de zis de genul, dar cred că ar fi mai useful să explic ceva, cu speranța că cine va avea de înțeles, va înțelege.

Femeia este oglinda bărbatului de lângă ea.

În marea majoritate a cazurilor, ăsta e adevărul, fie că vrem sau nu să acceptăm. O femeie care are lângă ea un bărbat care o adoră, well... vei vedea asta pe chipul ei. O vei vedea radiind, zâmbind mereu, aranjată, având grijă de ea și iubindu-și partenerul până la cer și înapoi. Femeia de lângă tine are nevoie să se simtă iubită, frumoasă, apreciată, protejată, să se simtă în siguranță lângă tine, cu atât mai mult dacă e genul ăla de femeie puternică în viața de zi cu zi. Suntem dominante în alte ramuri ale vieții noastre, nu vrem să facem asta și în relație. În relație vrem, cum spuneam, să ne simțim în siguranță, să auzim acel ”rezolv eu, iubita” sau ”să fii gata la 19 și să e îmbraci în stilul X, vin să te iau, avem rezervare”. Să văd că știi și regula trotuarului și mă muți pe cealaltă parte a lui. Să văd că te uiți blând și cu iubire la mine. Să nu mă faci să mă simt inferioară ție în vreun fel. Să fii suportul meu emoțional, stâlpul de care am nevoie. Și-apoi îți întorc înzecit înapoi. Nu eu eu. Eu ca femeie. O femeie face asta pentru bărbatul de lângă ea. Dacă știi cum să îți tratezi femeia, vei avea lângă tine exact ”definiția” aia de o vedeam la Tony Poptămaș pe facebook când aveam 12 ani - doamnă în societate, femme fatale în pat.

Căci crede-mă pe mine pe cuvânt - she will not embrace her feminity până nu o vei face tu să se simtă ca o femeie. Abia atunci va fi tot ce ai tu nevoie, va lua inițiativa, te va face să te simți dorit. Dar când tu îi spui că e frumoasă doar atunci când e aranjată, nu îți faci timp pentru ea sau nu îi oferi reassurance legat de ce e între voi, fii sigur că vei avea parte de o femeie rece sau cel mult schimbătoare, de o femeie supărată, moody, confuză, reticentă și tu ce vei face? Îi vei reproșa că nu îți oferă afecțiune, așa-i? Dar nu te-ai uita puțin la tine înainte și la acțiunile tale.

Bărbatul este locomotiva unei relații.

Vrem sau nu vrem să acceptăm, rămâne la latitudinea fiecăruia, dar acesta e adevărul. Atitudinea bărbatului dă tonul într-o relație. Și da, știu că o să sune primitiv sau comunist, dar bărbatul e prădător, femeia e prada. It is not supposed to be the other way around. Și nu știu cum să dezvolt neapărat ideea asta cât să nu se interpreteze a misoginism internalizat. E în natura noastră ca sex frumos să ne lăsăm curtate, uitați-vă peste tot în lumea animală, masculii trebuie să câștige femela, să fie demn de ea. La noi? La noi așteaptă prințesele covor roșu, invitație specială și flori. Dacă se poate să îi iei tu de acasă, să le plătești nota și să îi pupi pe frunte de noapte bună.

Bă și mă doare în suflețelul meu, oricât spun eu că nu. Am ajuns într-un punct în care zici că ai nevoie de 3 facultăți de psihologie ca să fii într-o relație - traume, mommy/daddy issues, overthinking etc. Măi, voi realizați cât e de greu în ziua de azi să dai de o persoană care să te placă în același timp când o placi și tu? Și să dai de cineva care chiar vrea ceva serios? Nu știu dacă realizați cât de mici sunt șansele să se întâmple asta. Iar noi tot ce știm e să aruncăm la gunoi când avem ceva bun - nu mai știm să luptăm pentru persoanele din viața noastră, nu mai încercăm să reparăm, ci ne descotorosim din prima.

Dating-ul va fi mereu un gamble și știu asta. Dar văd tot mai des persoane trecute de 30 de ani și sunt singuri/e. Și hai să nu ne mințin pe noi înșine, că nimănui nu îi place să doarmă singur, să vină acasă rupt de la lucru într-un apartament gol, să nu aibă cine să îl strângă în brațe. Toți ne dorim asta. Că trebuie să fim bine cu noi și să găsim fericirea și în propria companie? Total de acord, dar hai să nu mai idealizăm conceptul de a fi singur, căci, la bază, suntem făcuți unii pentru ceilalți, suntem două sexe complementare - nu egale, nu unul mai sus și altul mai jos, ci complementare. Bărbații pot face lucruri pe care noi, femeile, nu le putem. Și viceversa.

M-am săturat de competiția asta tâmpită, de misoginism și misandrie, de independeța asta care se prezintă a fi cea mai cool chestie de pe planetă, m-am săturat de oameni insensibili, de oameni răniți care nu știu să se pună singuri pe picioare și au nevoie să îi rănească pe alții ca să se ridice ei. M-am săturat de aceleași vorbe reciclate și comportamente de căcat. De oameni care vorbesc despre asumare, dar care dau bir cu fugiții fără nicio explicație la primul hop. M-am săturat și atât.

Și pentru că oricât de acid ar fi un articol nu pot să nu închei cu ceva de suflețel - voi ăștia care puneți suflet în toți și toate, continuați să o faceți. Chiar cred cu tărie că tot ce oferi Universului se va întoarce ca un boomerang către tine, mai devreme sau mai târziu. Așa că să nu regreți dragostea sau bunătatea pe care ai oferit-o cuiva, cu siguranță a avut nevoie de ea. E drept, tu n-aveai nevoie de lacrimile alea vărsate sau de săptămâna aia în care ți-ai ignorat responsabilitățile doar ca să nu simți că te sufoci. Dar vreau să cred că toate se vor așeza la un moment dat.

Nu așa cum îți dorești, ci așa cum ai nevoie! Chiar citisem la un moment dat un citat care suna cam așa:

Când ceva se întămplă în viața ta, Universul poate avea 3 răspunsuri pentru tine - ”da”, ”nu încă” sau ”am pregătit ceva mai bun ”.

Gândește-te la asta data viitoare când lucrurile nu merg conform planului! Să fiți (fim) bine!