2023 - pagină de jurnal

Hi there, Daria pe fir. Nu ne-am auzit de ceva vreme and it feels like an eternity, vă zic sincer. Fie vorba între noi, pe cât tot văd postări cu ”wow January passed in like 1 second”, eu n-am simțit asta, am crezut că nu se mai termină sesiunea asta.

Dar, pentru că nothing lasts forever, iată-mă la Brașov, cu playlist-ul meu de jazz dat în surdină, cu cafeluța lângă și un view absolut superb pentru că ghiciți ce, aici e o zăpadă ca în povești și tot ce pot să fac e să mă bucur de momentul ăsta.

Am deschis word-ul cu ideea de a scrie un articol despre cât de importanți sunt oamenii cărora le îngădui să facă parte din viața ta și despre impactul pe care îl au asupra ta, apoi m-am gândit să dezbat puțin ideea de recunoștință, dar cred că doar mă voi lăsa să scriu, și atât - vedem noi la final ce va ieși de aici.

Cu toate că a fost sesiune, s-au întâmplat destul de multe în ultima lună, atât pe plan emoțional, cât și pe plan profesional. Am realizat, încă o dată, că o lună e mai mult decât pare și e arhisuficient cât să realizezi dacă anumite lucruri sau persoane merită atenția ta. A fost o lună de glow-up mai din toate punctele de vedere, o lună de realizare și de conștientizare. A fost o lună în care am purtat discuții mai mult sau mai puțin confortabile cu persoane din jurul meu, o lună în care mi-am demonstrat că pot mai mult, iar rezultatul depinde doar de gradul meu de focusare, o lună în care am gândit, am făcut și am atras.

Nu știu ce părere aveți voi despre vorba asta (de fapt, sunt două și pe ambele mi le tot repetă mama o dată la ceva timp):

Nimic nu este întâmplător. & Atragi ceea ce gândești.

însă, pe mine experiențele personale m-au făcut să cred că-s adevărate într-o oarecare măsură.

Dacă ar fi să ne legăm de prima, cred că știm cu toții teoria aia că toți oamenii apar în viața ta cu un scop. Și, cum spune tot timpul o prietenă, deși sunt vorbe clișeice, n-ar fi așa dacă nu ar fi adevărate și majoritar aplicabile. Dacă privești situația puțin mai în ansamblu și chiar ajungi în punctul în care să realizezi că nu totul are legătură cu persoana ta (chit că ești implicat în situația respectivă), parcă devine totul mult mai ușor de gestionat.

Am fost mereu de părere că un om optimist și totuși ancorat în realitate e imaginea echilibrului în viață. Realistul pur parcă raționalizează totul prea mult, încearcă să găsească argumente pentru orice, inclusiv în ceea ce privește emoțiile. Pesimistul, well, nu cred că trebuie să dezvolt foarte mult aici - dar mă refer atât la oamenii care îl iau pe ”nu” în brațe, cât și la cei care se plâng de cum totul le merge prost și totuși nu încearcă să schimbe nimic, ci doar se complac în propriul amar.

E minunat să ai așteptări mari de la tine, cum mi-a spus o prietenă, ”să visezi e gratis”, însă ai mereu nevoie de doza aia de realism care să te aducă cu picioarele pe pământ. Exemplu concret: sper din tot sufletul la o notă mare la examen, dar pot să sper oricât dacă eu totuși nu m-am pregătit responsabil pentru el, înțelegeți ce zic?

Toată chestiuța asta cu ”Ce gândești, atragi”, se aplică în măsura în care gândurile tale se materializează în acțiuni. Sunt un om minunat, cu principii și îmi doresc o relație stabilă, dar eu ignor orice altă persoană din afara cercului meu de prieteni care încearcă să interacționeze cu mine. Nu funcționează așa. Contează să ieși din zona de confort, contează să îți dorești, contează să depui efort. Frica asta de refuz o să existe mereu, clar nu e un sentiment plăcut să vezi că omul de lângă nu îți reciprochează energia. Dar hei, măcar ai încercat. Poate ai învățat ceva din interacțiunea respectivă - poate ai descoperit ceva ce ți-ar plăcea ca cineva să facă pentru tine, poate ai învățat că nu ești confortabil cu anumite acțiuni sau vorbe sau poate, în cazul cel mai fericit, ai învățat să pui stop la momentul potrivit, în așa fel încât să nu ajungi în situația de a fi o epavă emoțională dependentă de atenția unei persoane aproape necunoscute.

De asta am și menționat ambele așa zise proverbe, pentru că merg mână în mână. Se presupune că cu fiecare interacțiune pe care o ai, tot înveți ceva despre tine. Fie că realizezi că gestionezi anumite situații mai bine decât în trecut, fie că ai învățat să setezi niște limite astfel încât să îți protejezi sănătatea mentală, toate astea sunt câștiguri, Și dacă privești lucrurile așa, parcă devine totul mai simplu - măcar cu 1%.

Vă ziceam de anturaj, de recunoștință, de schimbări... De când am ajuns la facultate am învățat să apreciez mai mult lucrurile pe care le am, lucrurile pe care le-am realizat, am învățat să îmi acord mai mult credit pentru locul în care am ajuns, mi-am șlefuit încrederea de sine și mi-am conturat și mai bine principiile. E absolut minunat să vezi ce neașteptat se formează anumite conexiuni și e și mai neașteptat când vezi cât de repede se întâmplă totul. Am în viața mea, de nu mai puțin de un an, niște omuleți atâta de frumoși, atâta de pasionați, de dedicați față de tot ce înseamnă dezvoltare personală, viitor, carieră și cu care împart cam aceleași principii și valori. Și e un lucru absolut minunat.

Că vorbeam mai sus de echilibru. Acum ceva timp, aș fi zis că my goal is to be a workaholic, mi se părea cel mai important lucru, însă nu realizam că, de fapt, privarea de odihnă nu e bună și că deși îți merge o perioadă, se vor resimți apoi efectele negative asupra stării tale generale. Credeam că să muncești încontinuu, să ”dispari” din cercurile sociale sau să refuzi orice interacțiune sentimentală e ceva bun - pe motiv că they are holding you back. Well, jokes on me, nu e deloc așa. Nu e sănătos să faci în sesiune nopți albe, să neglijezi alimentația și odihna, să bei energizante ca să reziști si să asimilezi cât mai multă informație care doar îți accesează memoria de scurtă durată.

Sesiunea asta am făcut lucrurile diferit. După cum persoanele apropiate mie știu, nu sunt o persoană matinală, așadar m-am oprit din a mă învinovăți că dorm până la 11-12, I just let myself be. Și ca orice om normal, aveam și am o rutină de dimineață peste care nu sar, vorbind aici de micul dejun și cafeaua pe care trebuie să o beau în tihnă. După vreo 2-3 ore, mă apucam de învățat. Era timp din belșug, doar ce făceam până seara la 22? Mi-am acordat pauze atunci când realizam că sunt distrasă, chiar dacă poate învățasem doar 30 minute. Preferam să stau 5-10 minute să fac altceva, apoi mă reapucam de treabă. De ce m-am privat sesiunea asta aproape total? De ieșiri. Mergeam în principiu la magazin și la sală, cam atât. Summary la unde vreau să ajung? Am avut cele mai mari note din toate sesiunile de până acum, din simplul fapt că mi-am ascultat corpul, am rămas focusată, m-am odihnit minim 8h pe noapte și am încetat să îmi mai fac mea culpa că nu ”funcționez” ca alții. Și ce să vedeți? Lucrurile astea mici au făcut diferența și m-au făcut să realizez, once again, că toți suntem diferiți și că dacă tu nu îți începi ziua la 8 dimineața cum îți sugerează toată lumea să o faci, nu înseamnă că ai greșit sau că ai eșuat, ci că ai propriul tău program după care funcționezi. Și e perfect în regulă să fie așa.

Altă concluzie la care am ajuns e că degeaba ai satisfacție pe plan profesional și o duci bine financiar, dacă nu ai cu cine să împarți lucrurile astea, dacă nu ai cu cine să te bucuri de ele și dacă te privezi de oamenii apropiați ție sau de potențiali parteneri. Nu te ține nimeni pe loc, decât dacă îngădui tu asta. Simți că persoana respectivă nu se mulează după ce ți-ai dori tu? E în regulă, comunică acest aspect and let it go. Însă oamenii cu adevărat potriviți, oamenii care chiar merită să fie în viața ta și pe care merită să îi ții aproape, sunt cei care te susțin, care se bucură de reușitele tale, sunt cei cu care poți avea o escapadă în weekend, cu care să creezi amintiri - toate astea sunt aspecte care contează și care te fac să te simți împlinit. Singurătatea, izolarea nu duc nicăieri.

Nu mă înțelegeți greșit, țintiți cât de sus puteți pe parte profesională, dar nu uitați să vă bucurați și de micile momente care fac viața să fie cu adevărat frumoasă. Because life is indeed beautiful, but you have to work a bit to make it that way. Luați-vă câteva minute, săptămânal, dacă nu zilnic, în care să mulțumiți pentru ce aveți, minute care să fie, până la ultima secundă, presărate cu recunoștință. Așa cum vă îngăduiți uneori a fi copleșiți de emoții negative, la fel vă rog să vă lăsați copleșiți de fericire, de recunoștință pentru momentele pe care le-ați adunat până acum în cutiuța cu amintiri, de entuziasm pentru cele care vor urma.

Înconjurați-vă de oameni frumoși, care să vă bucure sufletul numai cu un simplu mesaj. Învățați să renunțați la a mai încerca să susțineți un foc care e demult numai scrum. Învățați să prețuiți la maxim momentele mici - dacă ceva sau cineva te-a făcut să zâmbești, chiar și doar puțin stingher, cherish that moment. Așa cum vrei mereu mai mult de la tine, așa trebuie să vrei și de la oamenii din jurul tău.

Și, mai presus de tot, prețuiți oamenii care v-au demonstrat în repetate rânduri că merită un loc special în viața voastră. Uităm de multe ori că dispariția bruscă a efortului poate duce la întorsături neașteptat de rapide în ceea ce privește relația dintre doi oameni. Faceți-vă timp, din când în când, să le amintiți celor dragi cât de importanți sunt pentru voi, în ciuda perioadelor mai grele pe care le avem toți uneori.

A fost un articol scurt, nu are research în spate așa cum v-am obișnuit, nu are un subiect controversat drept temă, dar îl puteți lua ca pe un reminder - do not take things for granted. Oamenii sunt făcuți să iubească și să fie iubiți. Nu vă privați de lucrurile frumoase încercând să raționalizați emoțiile, uneori chiar e bine să gândești cu inima. Uneori, exact deciziile de genul sunt cele care îți creează cele mai frumoase amintiri și te fac să te simți alive din nou.

Eu sunt recunoscătoare pentru cum a început acest an, sunt recunoscătoare pentru omuleții frumoși pe care îi am și pe care i-am cunoscut, pentru suportul necondiționat din partea alor mei și am învățat să mă bucur de fiecare moment pe care îl petrec cu ei.

Și nu în ultimul rând, sunt recunoscătoare vouă, că mă citiți. Eu am simțit confesiunea asta ca pe o gură de aer proaspăt și sper că am reușit să vă transmit și vouă măcar puțin din amalgamul ăsta de sentimente frumoase - dacă v-am furat un zâmbet sau v-am făcut să vă gândiți la cineva pe care apreciați în viața asta, atunci am reușit (și dacă e adevărată a doua parte, go tell that person, n-o tine doar pentru tine).